„Salcâmi”, de A.E. Baconsky - text liric

PLANUL COMPUNERII	COMPUNEREA
I. Introducere - definiția genului liric;	Genul liric cuprinde texte literare în care autorul își exprimă direct gândurile, ideile și sentimentele, printr-o voce numită eu liric, într-un limbaj artistic.
II. Cuprins - ce vrem să demonstrăm? - argumentare       A1: existența eului liric, manifestată prin pronume și verbe la persoana I;            A2: se exprimă în mod direct gânduri, idei, sentimente într-un limbaj artistic (arătăm care sunt aceste gânduri, idei, sentimente; arătăm în ce constă limbajul artistic: figuri de stil, muzicalitate etc.)	Poezia „Salcâmi”, de A. E. Baconsky aparține genului liric, pentru că are trăsăturile specifice acestuia. În primul rând, remarcăm prezența eului liric, evidențiată prin pronume la persoana I („îmi”, „mine”, „eu”) și verbe la persoana I („am rămas”). Vocea pe care o adoptă poetul este a unui bărbat ajuns la vârsta maturității sau, poate, a senectuții. În al doilea rând, existența  eului liric constituie un indiciu că gândurile, ideile și sentimentele sunt exprimate în mod direct, ca o mărturisire intimă. Poetul vorbește despre salcâmi, adresându-li-se direct și simplu: „Voi îmi amintiți copilăria...” Este vorba așadar de exprimarea unui sentiment de regret și nostalgie după vârsta de aur a copilăriei. Bărbatului îi vine în minte imaginea salcâmilor „cu flori albe, năpădite de albine”, de pe malul râului, unde el, copil fiind, mergea cu cireada de vite și alerga desculț prin mărăcinii câmpiei. Limbajul folosit este foarte expresiv, încărcat de patos. Mesajul central al poeziei se află în metafora complexă din strofa a patra: „Poate dintre toți numai eu Am rămas să port veșnic florile voastre Scuturându-le, scuturându-le Albe, sub ceruri albastre.” Această metaforă - dezvoltată în strofa următoare, în primele două versuri - sugerează că inocența și puritatea sufletului de copil nu se pierd niciodată, la nicio vârstă. Adultul este bucuros să constate că: „...sufletul copilului de-atunci Adeseori învie-n mine.” O altă figură de stil, frecventă în poezie, este repetiția. Primele două versuri sunt reluate în final: „ Salcâmi, arbori de câmpie, Cu flori albe năpădite de albine.” Se repetă pronumele „voi” în prima strofă, substantivul „frați” în strofa a III-a, verbul „scuturându-le” în strofa a IV-a. Aceste repetiții au rolul de a da intensitate sentimentului de nostalgie. Mai putem remarca epitetele cromatice „albe” (pentru „flori”) - de două ori - și „albastre” (pentru „ceruri”), al căror efect este de puritate, seninătate și prospețime, sugerând vârsta fericită a copilăriei, a cărei amintire este învăluită în strălucire.
III. Încheiere - concluzie: reluarea, nuanțată, a ideilor din cuprins.	În concluzie, pentru că exprimă direct, la persoana I, sentimentul nostalgiei adultului după inocența și fericirea copilăriei, într-un limbaj artistic, original, poezia „Salcâmi” aparține genului liric.

_____________________________________________________________________

Formularea subiectului se găsește aici.