La simularea Evaluării naționale de azi s-a dat, la subiectul I, un fragment din poezia lui Ion Pillat „Toamnă la Miorcani”. Li s-a cerut elevilor să demonstreze că textul aparține genului liric. Problema este că, așa cum a fost decupat, fragmentul devine, în a doua lui parte, de neînțeles. De ce? Pentru că autorul decupajului nu a înțeles el însuși nimic din această poezie și a tăiat, la întâmplare, exact în mijlocul unei fraze. Să citim ce a rezultat:
„În grădina aurită de lumină și de frunză -
Rodu-n care o dulceață înțeleaptă să se-ascunză.”
Aceste două versuri sunt neinteligibile, pentru că ele au fost desprinse de restul frazei din care făceau parte (vezi textul original în stânga). Substantivul „rodu(l)” este numele predicativ al verbului copulativ „să fiu” care se găsește cu trei versuri mai sus: „Fie-ți milă de făptura mea de om și fă să fiu ... rodu-n care o dulceață înțeleaptă să se-ascunză.” Acum e logic. Versurile capătă sens. Eul liric îi cere toamnei (senectuții) să-i dea forță creatoare...
Că autorul decupajului nu are habar pe ce lume trăiește rezultă și din finalul poeziei: „Binecuvântarea asta de mi-o dai, va fi de-ajuns.” Acest vers conține un verb la persoana a II-a („dai”), ceea ce este un indiciu că eul liric se adresa cuiva. Cui? Evident, toamnei, dacă citim toată poezia. Dar versul cu adresarea nu apare în fragmentul decupat, așa că elevul nu are de unde să știe asta.
Prin urmare, ca fragmentul să aibă cât de cât un înțeles, el trebuia decupat (cel puțin) de la versul „Toamnă dulce ca iubirea, ca iubirea de amară...”
TEXTUL ORIGINAL
|
FRAGMENTUL DAT LA SIMULARE
|
Toamnă la
Miorcani
de Ion Pillat
Peste dealuri, peste
ape, pretutindenea se lasă
O lumină învelită în marame de mătasă. Vin iar carele-ncărcate și cu spice și cu vis... Și pe ceruri liniștite și în suflet și-au deschis Unghiul dorului de ducă stolurile de cucoare. Mori de vânt nostalgic nalță aripile călătoare Și se lasă în durere să zdrobească grâul nou. Pașii tinereții mele mă urmează în ecou, Umbra mea de altădată umblă-n miezul umbrei mele. Prima stea sau amintirea stă pe iaz printre vîntrele? Simt în suflet de departe spinul ei tremurător. O bătrână-mi toarce firul zilelor de pe fuior; Prima lacrimă se-nnoadă trainic lângă cea din urmă... Și păstori, ieșiți din vreme, către staul duc o turmă De oi albe ca și norii unui cer îngândurat, Cine m-a legat de mine, de moșie și de sat? Toamnă-amară, toamnă dulce pentru cine te-nțelege, Pentru cine știe gândul ce-a sortit să se dezlege Frunza galbenă și coaptă ca un rod cules de vânt, Toamnă, care legi prin moarte cerurile de pămînt Și sub foaia veștejită pregătești o primăvară, Toamnă dulce ca iubirea, ca iubirea de amară, Fie-ți milă de făptura mea de om și fă să fiu - Pe sub nuci, lângă femeie, lângă fată, lângă fiu, În grădina aurită de lumină și de frunză - Rodu-n care o dulceață înțeleaptă să se-ascunză. Poate-un om atunci să vină să-mi culeagă câte-un vers Cum din prun culegi o prună fără-a te opri din mers, Însetat mi-o soarbe poate din cuvinte alinarea, O să-i pară - cine știe - mai puțin amară sarea Lacrimelor sale-n drumul de dureri și dor ascuns... Binecuvântarea asta de mi-o dai, va fi de-ajuns. |
Toamnă la
Miorcani
de Ion Pillat
Peste dealuri, peste
ape, pretutindenea se lasă
O lumină învelită în marame de mătasă. Vin iar carele-ncărcate și cu spice și cu vis... Și pe ceruri liniștite și în suflet și-au deschis Unghiul dorului de ducă stolurile de cucoare. Mori de vânt nostalgic nalță aripile călătoare Și se lasă în durere să zdrobească grâul nou. Pașii tinereții mele mă urmează în ecou, Umbra mea de altădată umblă-n miezul umbrei mele.
..............................................................
.................................................................
.....................................................................
.........................................................................
.....................................................................
.....................................................................
...................................................................
.........................................................................
......................................................................
..................................................................
......................................................................
......................................................................
.........................................................................
.........................................................................
............................................................................
În grădina aurită de
lumină și de frunză -
Rodu-n care o dulceață înțeleaptă să se-ascunză. Poate-un om atunci să vină să-mi culeagă câte-un vers Cum din prun culegi o prună fără-a te opri din mers, Însetat mi-o soarbe poate din cuvinte alinarea, O să-i pară - cine știe - mai puțin amară sarea Lacrimelor sale-n drumul de dureri și dor ascuns... Binecuvântarea asta de mi-o dai, va fi de-ajuns. |
Chiar nu se găsesc niște profesori normali la cap în țara asta, care să redacteze niște subiecte?!
Cum poți să le ceri unor copii să interpreteze o poezie ciuntită de o minte buimacă de profesor impostor?!