Fragment decupat greșit din „Toamnă la Miorcani”

La simularea Evaluării naționale de azi s-a dat, la subiectul I, un fragment din poezia lui Ion Pillat „Toamnă la Miorcani”. Li s-a cerut elevilor să demonstreze că textul aparține genului liric. Problema este că, așa cum a fost decupat, fragmentul devine, în a doua lui parte, de neînțeles. De ce? Pentru că autorul decupajului nu a înțeles el însuși nimic din această poezie și a tăiat, la întâmplare, exact în mijlocul unei fraze. Să citim ce a rezultat:

„În grădina aurită de lumină și de frunză -

Rodu-n care o dulceață înțeleaptă să se-ascunză.”

Aceste două versuri sunt neinteligibile, pentru că ele au fost desprinse de restul frazei din care făceau parte (vezi textul original în stânga). Substantivul „rodu(l)” este numele predicativ al verbului copulativ „să fiu” care se găsește cu trei versuri mai sus: „Fie-ți milă de făptura mea de om  și fă să fiu ... rodu-n care o dulceață înțeleaptă să se-ascunză.” Acum e logic. Versurile capătă sens. Eul liric îi cere toamnei (senectuții) să-i dea forță creatoare...

Că autorul decupajului nu are habar pe ce lume trăiește rezultă și din finalul poeziei: „Binecuvântarea asta de mi-o dai, va fi de-ajuns.” Acest vers conține un verb la persoana a II-a („dai”), ceea ce este un indiciu că eul liric se adresa cuiva. Cui? Evident, toamnei, dacă citim toată poezia. Dar versul cu adresarea nu apare în fragmentul decupat, așa că elevul nu are de unde să știe asta.

Prin urmare, ca fragmentul să aibă cât de cât un înțeles, el trebuia decupat (cel puțin) de la versul „Toamnă dulce ca iubirea, ca iubirea de amară...”

TEXTUL ORIGINAL

FRAGMENTUL DAT LA SIMULARE

Toamnă la Miorcani               de Ion Pillat Peste dealuri, peste ape, pretutindenea se lasă O lumină învelită în marame de mătasă. Vin iar carele-ncărcate și cu spice  și cu vis... Și pe ceruri liniștite și în suflet și-au deschis Unghiul dorului de ducă stolurile de cucoare. Mori de vânt nostalgic nalță aripile călătoare Și se lasă în durere să zdrobească grâul nou. Pașii tinereții mele mă urmează în ecou, Umbra mea de altădată umblă-n miezul umbrei mele. Prima stea sau amintirea stă pe iaz printre vîntrele? Simt în suflet de departe spinul ei tremurător. O bătrână-mi toarce firul zilelor de pe fuior; Prima lacrimă se-nnoadă trainic lângă cea din urmă... Și păstori, ieșiți din vreme, către staul duc o turmă De oi albe ca și norii unui cer îngândurat, Cine m-a legat de mine, de moșie și de sat? Toamnă-amară, toamnă dulce pentru cine te-nțelege, Pentru cine știe gândul ce-a sortit să se dezlege Frunza galbenă și coaptă ca un rod cules de vânt, Toamnă, care legi prin moarte cerurile de pămînt Și sub foaia veștejită pregătești o primăvară, Toamnă dulce ca iubirea, ca iubirea de amară, Fie-ți milă de făptura mea de om  și fă să fiu - Pe sub nuci, lângă femeie, lângă fată, lângă fiu, În grădina aurită de lumină și de frunză - Rodu-n care o dulceață înțeleaptă să se-ascunză. Poate-un om atunci să vină să-mi culeagă câte-un vers Cum din prun culegi o prună fără-a te opri din mers, Însetat mi-o soarbe poate din cuvinte alinarea, O să-i pară - cine știe - mai puțin amară sarea Lacrimelor sale-n drumul de dureri și dor ascuns... Binecuvântarea asta de mi-o dai, va fi de-ajuns.

Toamnă la Miorcani               de Ion Pillat Peste dealuri, peste ape, pretutindenea se lasă O lumină învelită în marame de mătasă. Vin iar carele-ncărcate și cu spice  și cu vis... Și pe ceruri liniștite și în suflet și-au deschis Unghiul dorului de ducă stolurile de cucoare. Mori de vânt nostalgic nalță aripile călătoare Și se lasă în durere să zdrobească grâul nou. Pașii tinereții mele mă urmează în ecou, Umbra mea de altădată umblă-n miezul umbrei mele. .............................................................. ................................................................. ..................................................................... ......................................................................... ..................................................................... ..................................................................... ................................................................... ......................................................................... ...................................................................... .................................................................. ...................................................................... ...................................................................... ......................................................................... ......................................................................... ............................................................................ În grădina aurită de lumină și de frunză - Rodu-n care o dulceață înțeleaptă să se-ascunză. Poate-un om atunci să vină să-mi culeagă câte-un vers Cum din prun culegi o prună fără-a te opri din mers, Însetat mi-o soarbe poate din cuvinte alinarea, O să-i pară - cine știe - mai puțin amară sarea Lacrimelor sale-n drumul de dureri și dor ascuns... Binecuvântarea asta de mi-o dai, va fi de-ajuns.

Chiar nu se găsesc niște profesori normali la cap în țara asta, care să redacteze niște subiecte?!
Cum poți să le ceri unor copii să interpreteze o poezie ciuntită de o minte buimacă de profesor impostor?!

„Salcâmi”, de A.E. Baconsky - text liric

PLANUL COMPUNERII	COMPUNEREA
I. Introducere - definiția genului liric;	Genul liric cuprinde texte literare în care autorul își exprimă direct gândurile, ideile și sentimentele, printr-o voce numită eu liric, într-un limbaj artistic.
II. Cuprins - ce vrem să demonstrăm? - argumentare       A1: existența eului liric, manifestată prin pronume și verbe la persoana I;            A2: se exprimă în mod direct gânduri, idei, sentimente într-un limbaj artistic (arătăm care sunt aceste gânduri, idei, sentimente; arătăm în ce constă limbajul artistic: figuri de stil, muzicalitate etc.)	Poezia „Salcâmi”, de A. E. Baconsky aparține genului liric, pentru că are trăsăturile specifice acestuia. În primul rând, remarcăm prezența eului liric, evidențiată prin pronume la persoana I („îmi”, „mine”, „eu”) și verbe la persoana I („am rămas”). Vocea pe care o adoptă poetul este a unui bărbat ajuns la vârsta maturității sau, poate, a senectuții. În al doilea rând, existența  eului liric constituie un indiciu că gândurile, ideile și sentimentele sunt exprimate în mod direct, ca o mărturisire intimă. Poetul vorbește despre salcâmi, adresându-li-se direct și simplu: „Voi îmi amintiți copilăria...” Este vorba așadar de exprimarea unui sentiment de regret și nostalgie după vârsta de aur a copilăriei. Bărbatului îi vine în minte imaginea salcâmilor „cu flori albe, năpădite de albine”, de pe malul râului, unde el, copil fiind, mergea cu cireada de vite și alerga desculț prin mărăcinii câmpiei. Limbajul folosit este foarte expresiv, încărcat de patos. Mesajul central al poeziei se află în metafora complexă din strofa a patra: „Poate dintre toți numai eu Am rămas să port veșnic florile voastre Scuturându-le, scuturându-le Albe, sub ceruri albastre.” Această metaforă - dezvoltată în strofa următoare, în primele două versuri - sugerează că inocența și puritatea sufletului de copil nu se pierd niciodată, la nicio vârstă. Adultul este bucuros să constate că: „...sufletul copilului de-atunci Adeseori învie-n mine.” O altă figură de stil, frecventă în poezie, este repetiția. Primele două versuri sunt reluate în final: „ Salcâmi, arbori de câmpie, Cu flori albe năpădite de albine.” Se repetă pronumele „voi” în prima strofă, substantivul „frați” în strofa a III-a, verbul „scuturându-le” în strofa a IV-a. Aceste repetiții au rolul de a da intensitate sentimentului de nostalgie. Mai putem remarca epitetele cromatice „albe” (pentru „flori”) - de două ori - și „albastre” (pentru „ceruri”), al căror efect este de puritate, seninătate și prospețime, sugerând vârsta fericită a copilăriei, a cărei amintire este învăluită în strălucire.
III. Încheiere - concluzie: reluarea, nuanțată, a ideilor din cuprins.	În concluzie, pentru că exprimă direct, la persoana I, sentimentul nostalgiei adultului după inocența și fericirea copilăriei, într-un limbaj artistic, original, poezia „Salcâmi” aparține genului liric.

_____________________________________________________________________

Formularea subiectului se găsește aici.

Apartenența unui text la genul liric - formularea subiectului

Citește următorul text:

Salcâmi, arbori de câmpie,

Cu flori albe năpădite de albine,

Voi îmi amintiți copilăria,

Voi sunteți frați cu mine.

Acolo pe malul râului,

Șesul întins, cireada de vite –

Un copil desculț alerga

Cu picioarele prin mărăcini rănite.

O, drumuri lungi, șerpuite prin iarbă ...

Mai trăiți, salcâmi, ori ați fost tăiați

Cândva-ntr-o iarnă cu zăpezi și viscol,

Frați ai mei, frați?

Poate dintre toți numai eu

Am rămas să port veșnic florile voastre

Scuturându-le, scuturându-le

Albe, sub ceruri albastre.

Căci sufletul copilului de-atunci

Adeseori învie-n mine –

Salcâmi, arbori de câmpie,

Cu flori albe năpădite de albine.

                                    (A. E. Baconski, Salcâmi)

Redactează o compunere de 150 – 250 de cuvinte în care să motivezi apartenenţa la genul liric a textului Salcâmi de A. E. Baconski.                                                                        12 puncte

În compunerea ta, trebuie:

– să precizezi două trăsături ale genului liric;                                                 4p.

– să ilustrezi două trăsături ale genului liric, valorificând textul dat;               4p.

– să ai un conţinut adecvat cerinţei formulate;                                               2p.

– să respecţi precizarea privind numărul de cuvinte.                                     2p.

_________________________________________________

Planul compunerii și compunerea se găsesc aici.